Hello, sunt Diana şi iubesc FITS de 10 ani, iar în perioada festivalului greu îmi stă mintea la altceva! Zilele astea, printre spectacole şi plimbări, m-am gândit foarte mult la parcursul meu prin acest festival pe care l-am descoperit când eram aici studentă şi care a devenit motivul pentru care revin anual la Sibiu. În 10 ani am ajuns să fiu de la fanul spectacolelor de stradă, la fanul spectacolelor de teatru indoor, la fanul spectacolelor de dans, iar anul ăsta clar este anul circului contemporan. Mai sunt şi fanul echipei FITS cu care m-am împrietenit, al actorilor de la Radu Stanca (pe unii îi ştiu de când erau studenţi, alţii mă ştiu de când eram studentă), al pescăruşilor şi al adunărilor de poveste din fiecare seară de la Clubul Festivalului, locul unde am interacţionat cu cei mai faini oameni din această industrie.

Poveştile mi-ar fi lungi şi tot nu aş apuca să mi le amintesc pe toate, aşa că las aici, pentru cei ce vreţi să fiţi în anii următori la FITS, un to do list pe care l-am bifat cu bucurie de-a lungul celor 10 ediţii.

  • Să faci o fotografie zidului lui Perjovschi cu elementul tău preferat
  • Să le zâmbeşti tuturor oamenilor cu badge-uri (şi copiilor – Sibiul e plin de ei)
  • Să te ascunzi de artificii, dar să te hlizeşti la ele (cu zgomot) din când în când
  • Să îţi rezervi o zi în care să alergi de la un spectacol la altul
  • Să dansezi în ploaie la Clubul Festivalului
  • Să te pângi de muzica de la Clubul Festivalului
  • Să te-apuce un crush de maxim 10 zile cu ceva actori/dansatori/circaaari
  • Să te împrieteneşti cu voluntarii (mult) mai tineri decât tineri decât tine şi să îi convingi să nu-ţi mai vorbească la plural (dacă reuşeşti, să-mi spui şi mie cum ai făcut)
  • Să mergi cu o maşină oficială spre casă şi să (nu) te miri ce muzică ascultă şoferul
  • Să pleci de la Clubul Festivalului cu pescăruşii cântându-ţi în ceafă, dimineaţa
  • Să prinzi apusul de soare de la Cisnădioara
  • Să mergi la un concert la Sinagogă
  • Să vezi un spectacol în dramaturgia lui Matei Vişniec
  • Să descoperi regizori tineri care fac treabă bună
  • Să înveţi să-ţi coordonezi privirea între subtitrare şi scenă (unele spectacole străine merită din plin astfel de jonglerii)
  • Să nu ingori spectacolele româneşti
  • Să vezi FAUST
  • Să-ţi faci timp pentru măcar un spectacol de dans (face bine la spirit)
  • Să pleci de la un spectacol care nu îţi place
  • Să participi la o conferinţă de presă
  • Să plângi că nu poţi intra la un spectacol la care îţi doreşti foarte mult
  • Să traversezi Bulevardul Bălcescu în 40 de minute în buluceala de oameni, păsări, parade, toboşari şi elefanţi (chiar, ştiţi că a fost prin 2010 parcă şi-un elefant la FITS?)
  • Să prinzi un concert fain în Piaţa Mare
  • Să te relaxezi în oaza de linişte şi pace oferită de Piaţa Huet
  • Să mergi la un spectacol lectură de la Humanitas şi să stai pe jos
  • Să vorbeşti cu regizorul unui spectacol care ţi-a plăcut mult
  • Să te rătăceşti pe străduţele din centrul Sibiului
  • Să te hidratezi, să mănânci, să respiri, să dormi şi să ai pelerina de ploaie la tine

Să fii curios, deschis, fericit şi plin de iubire, că vine teatrul la tine. Cât e FITS-ul, dacă eşti la Sibiu, eşti în locul potrivit!

Articol scris de Diana Câmpean, cu fotografii din colecția ei.